steagul Romaniei
PRIMARIA COMUNEI CIORANI, JUDETUL PRAHOVA
 

 

 

 


SCURT ISTORIC - Comuna Ciorani este atestata documentar într-un hrisov din „1952 – august 1593” prin care Alexandru cel Rau întareste comisul Moga sa stapâneasca o parte din ocina din Ciorani. - Acest comis primise ocina înca de pe vremea lui Mihai Voievod (1585). - Denumirea satului este posibil sa vina de la greco-latinul Korax-Corb, cioara, ipoteza sustinuta si de traditia locala, - La începutul secolului XIX comuna Ciorani era formata din 2 sate: Cioranii de Jos si Cioranii de Sus care în 1908 se unifica administrativ si formeaza actuala comuna Ciorani.
arrow
MARTURII ARHEOLOGICE Imensul platou dinspre Prahova si Istau, lung de aproximativ 16 kilometri, taiat în doua parti egale de Cricovul-Sarat, de-a lungul caruia s-a format comuna Ciorani, a oferit omului înca din cele mai vechi vremuri, pamânt fertil pentru ogor si pasunat, apa, lemne, vânat si adapost în padurile de stejar ce cresteau aici din belsug. Într-un asemenea spatiu geografic, nu este de mirare ca cele mai vechi urme de locuire umana, dateaza din preistorie. Dovada certa în acest sens sunt numeroasele fragmente de ceramica neolitica descoperite de noi în mai multe puncte situate în vatra de astazi a Cioranilor, cât si în afara ei. Astfel, în jurul movilei de la Orboiesti si de acolo pe panta vechiului mal al Cricovului pâna la marginea satului, prin anii 1969-1960, din pamântul proaspat arat, s-au recuperat o multime de fragmente ceramice, bucati de zgura si alte urme materiale, studiate ulterior de specialisti de la Muzeul Judetean Prahova. Resturi ceramice asemanatoare, s-au depistat mai târziu si-n alte puncte situate în vatra satului. Este vorba de locurile unde odinioara se gaseau 2 movile, din pamântul carora oamenii au confectionat caramida sau le-au atenuat înaltimea din nevoi gospodaresti. Una din ele, era amplasata în zona Tiganie, în curtea locuitorului Paun Stefan zis al Catrinei, iar cealalta cam la 1,5 km distanta în sectorul Chirnogi, la nord-vest de biserica de aici, aproape de malul actual al Cricovului, în dreptul locuintei lui Manea Raduta. Din spusele batrânilor, rezulta ca în aceste perimetre, oamenii gaseau resturi de podoabe, cercei, inele, columne (?), monede de arama si bronz si chiar comori. Traditia pastreaza numele unor „norocosi” care spre sfarsitul veacului trecut, ar fi gasit asemenea valori în malul Cricovului, ca: Pârvu Neculai Aron si Pantazi al Marioarei. Ceea ce impresiona, erau resturile de schelete umane care erau destul de numeroase în jurul movilelor de la Orboiesti si din Tiganie. De la acestea din urma, spre biserica veche, se întindeau de asemenea niste fortificatii medievale realizate din „caramida de apa”, presupuse a fi a lui Tudorache Guliano. Pe baza analizelor si clasificarilor efectuate de arheologul Victor Teodorescu, cele mai vechi marturii de civilizatie din acest spatiu sunt fragmentele de ceramica ce apartin culturii Cris, din perioada neoliticului timpuriu (4500 î.e.n.), cultura care acopera de altfel întrega suprafata a tarii, fiind cea mai caracteristica pentru începutul neoliticului în România. A existat o continuitate de locuire a acestor asezari, deoarece numeroase fragmente sunt caracteristice culturii Boian, din perioada neoliticului dezvoltat (3500 î. e. n.), dezvoltata în zona Munteniei. În acest timp, aparusera topoarele performante, o ceramica de calitate mai buna si primele piese de metal. Suntem în perioada în care, omul primitiv realizase mari progrese în tehnica de faurire a uneltelor, când comunitatile neolitice ocupa vaile si terasele fertile ale râurilor construind locuinte de suprafata cu scheletul din lemn, peretii împletiti din nuiele si lipiti cu lut, când învata sa domesticeasca animalele si sa cultive plante comestibile si textile, adica sa devina producator de bunuri. În aceleasi perimetre, s-au semnalat si fragmente ceramice din epoca bronzului, dar mai ales a fierului, mai precis din perioada Hallstatt 3 si Latene, ceea ce coincide cu existenta triburilor de geto-daci, în care trebuie sa vedem pe creatorii si purtatorii culturii hallstattiene. Foarte raspândita este ceramica daco-romana din secolele III-IV e.n. care a fost semnalata si în numeroase puncte de pe malul vestic al Istaului sau „Botul Gradistii” cum spun cioranenii, deci de la capatul rasaritean al mosiei Ciorani. Frecvente sunt fragmentele decorate cu benzi de linii în val, striuri orizontale sau oblice, caracteristice culturii Dridu din sec. VIII-X. Ne aflam deci în fata uneia din numeroasele asezari protoromânesti, care împânzeau în aceasta perioada întreaga Câmpie Româna, dovada a continuitatii elementului dacic si daco-roman si-n acest spatiu din bazinul Cricovului-Sarat. Eventualele cercetari arheologice întreprinse de specialisti, ar putea completa informatiile despre prima pagina a istoriei acestor locuri. Ele ar trebui concentrate în jurul punctelor amintite, în special al movilei de la Orboiesti.